Israelul nu are o Constituție, ci o serie de legi fundamentale, printre care, din zorii zilei de ieri, se numără și legea votată în Knesset, după ore întregi de controverse, lege care statuează „statul-națiune al evreilor”.
Inițiatorul legii – pe care premierul Benjamin Netanyahu a și înscris-o între marile sale victorii – e Avi Dichter, membru al Likud, șeful Comisiei de Afaceri Externe și Apărare din Parlament, fost director al Shin Bet (între anii 2000 și 2005). Dichter încearcă de patru ani să treacă legea prin Knesset, în diverse variante.
La finalul dezbaterilor din noaptea de miercuri spre joi, premierul Benjamin Netanyahu a rostit un cuvânt înflăcărat, marcând momentul ca pe unul esențial în istoria sionismului și a statului Israel, subliniind că noua lege stabilește principiul fundamental al existenței țării sale, în pofida celor care au încercat și încearcă sistematic să-i submineze existența. „Trăiască statul Israel!”, a încheiat glorios. În replică, unul dintre cei 13 parlamentari arabi, Ahmad Tibi, i-a strigat: „Ați trecut o lege a apartheidului, o lege rasistă! De ce ți-e frică de limba arabă?”, la care Marele Bibi l-a atins cu biciul sarcasmului indignațiunii sale (vorba lui Heliade): „Cum îndrăznești să vorbești în felul ăsta despre singura democrație din Orientul Mijlociu?!”.
Premierul de la Ierusalim are dreptate: Israelul e singura democrație din Orientul Mijlociu. Cel puțin a fost, până la promulgarea acestei legi, care exaltă caracterul evreiesc al statului în detrimental caracterului democratic. (Un uriaș steag negru flutura miercuri noaptea în secțiunea ocupată de parlamentarii arabi – simbol al morții democrației). Oricum, documentul normativ, care e o înșiruire de afirmații fierbinți, are nevoie de norme de aplicare, nefiind foarte clar cum vor fi puse în practică parte dintre ele.
Ierusalimul e, prin noua lege, capitala unică și indivizibilă a „statului-națiune evreiesc” (așa cum a decis, pe 6 decembrie 2017, președintele Donald J. Trump, dar legislația internațională n-a admis niciodată), ebraica – limba oficială, coloniile israeliene din teritoriile ocupate – de interes național.
„O lege controversată” a titrat ieri și astăzi, precaut, presa occidentală. Media din Țările Golfului (în primul rând cea saudită) s-au abținut de la comentarii, însăilând citate din comunicatele agențiilor internaționale.
Nu e doar o lege controversată. În anumite articole ale ei, încalcă numeroasele rezoluții ale Organizației Națiunile Unite.
În aprilie anul acesta, la aniversarea a 70 de ani de existență, Israelul număra 8.842.000 de locuitori, dintre care 1.849.000 (un procent de 20,9 la sută) arabi (4,6 la sută – creștini non-arabi, bahai și de alte orientări spirituale). Toți aceștia, între care majoritatea zdrobitoare e alcătuită din urmașii palestinienilor rămași după epurarea etnică din 1948, devin, prin lege, cetățeni de rangul al doilea, cu un statut de popor fără țară asemănător kurzilor.
În aceste condiții, mult-trâmbițatul plan de pace al lui Trump și al ginerelui său, rămâne fără obiect.